Două dintre cele trei persoane dispărute în urma inundațiilor din Italia au fost găsite decedate. În prezent, băiatul este încă dispărut, iar autoritățile italiene au inițiat o anchetă penală pentru a determina eventualele erori în cadrul operațiunii de salvare și pentru a stabili responsabilitățile.
Cadavrele celor două tinere, Patrizia și Bianca, au fost recuperate din apele râului Natisone. Trupurile lor neînsuflețite au fost descoperite duminică dimineața, în timpul operațiunilor de căutare care durau de peste 40 de ore, conform relatărilor din presa italiană. Echipele de pompieri și salvatori au localizat corpurile la 700 și 1000 de metri aval de locul unde tinerii au fost văzuți ultima oară.
Patrizia Cormos, în vârstă de 20 de ani, era studentă în anul al doilea la Academia de Arte Frumoase Tiepolo din Udine și locuia în Basaldella di Campoformido. Bianca Doros, de 23 de ani, venise recent din România pentru a-și vizita părinții din Udine. Alături de ele se afla Cristian Casian Molnar, iubitul Biancăi, un tânăr de 25 de ani originar din România, care sosise în Italia după o vizită în Austria, la fratele său.
Sâmbătă a fost găsit telefonul mobil folosit pentru a trimite un SOS la numărul de urgență 112. Aparatul aparținea Patriziei și se afla în geanta ei, fiind localizat în apropierea malului râului, nu departe de podul Romano, datorită sistemului Life Seeker, care utilizează o dronă pentru a detecta semnalul celular, chiar dacă telefonul este închis.
Cei trei tineri au ajuns pe jos pe o insulă de pietriș în mijlocul râului, dar apa a crescut brusc, lăsându-i blocați. O înregistrare video îi arată îmbrățișați, încercând să nu fie luați de apă. Pompierii au încercat să le arunce o frânghie de salvare, dar tinerii nu au reușit să o prindă și au fost luați de apă. Pe malul râului a fost găsită o mașină BMW cu numere de înmatriculare românești. Pompierii au încercat, de asemenea, să folosească o scară întinsă deasupra râului pentru a-i salva, dar fără succes.
Autoritățile continuă căutările pentru a-l găsi pe Cristian, iar investigațiile privind circumstanțele tragediei sunt în desfășurare.