Oana Ban, de la aurul olimpic la misiune spirituală: fosta gimnastă s-a dedicat voluntariatului religios pentru Martorii lui Iehova
Oana Ban, una dintre membrele generației de aur a gimnasticii românești, a fost parte din echipa care a cucerit medalia olimpică de aur la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004. Deși și-a încheiat cariera sportivă înainte de a împlini 18 ani, fosta campioană a ales un drum neobișnuit pentru o vedetă a sportului: cel al misiunii religioase. De aproape două decenii, Oana s-a dedicat voluntariatului în cadrul cultului Martorii lui Iehova, ducând mai departe mesajul în care crede.
Născută pe 11 ianuarie 1986, Oana Ban a avut un parcurs remarcabil în gimnastică. În 2002 a câștigat argintul la bârnă la Campionatul Mondial, iar în 2003, a urcat din nou pe podium cu echipa României. La Olimpiada de la Atena a evoluat la bârnă, sol și paralele, contribuind la victoria echipei alături de colege precum Cătălina Ponor, Monica Roșu și Daniela Șofronie.
Deși fusese calificată și în finalele de la individual compus și sol, o accidentare suferită în timpul ultimului exercițiu din concursul pe echipe a împiedicat-o să mai concureze. A fost înlocuită de Daniela Șofronie, care avea să obțină argintul olimpic la sol.
După retragerea din gimnastică, Oana a lucrat într-o sală de sport și, în paralel, a început să se implice în activități misionare pentru Martorii lui Iehova. În ultimii 11 ani, s-a mutat în Cipru, unde continuă această muncă de voluntariat.
Invitată în podcastul Contraste, fosta gimnastă a vorbit deschis despre noua ei viață:
„Când am venit la Cluj, am intrat la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Încă de atunci aveam în minte ideea că vreau să studiez Biblia. Nu mergeam prin cluburi, nu aveam alte preocupări. Îmi aminteam ce îmi spunea mama și, printre antrenamente, mai citeam din Biblie. Nu aveam timp mult, dar mă rugam. Întotdeauna m-am rugat.”
Această legătură profundă cu spiritualitatea a condus-o spre o decizie asumată:
„Am ales, împreună cu soțul meu, să facem muncă de misionariat în cadrul Martorilor lui Iehova. Nu e nimic senzațional, e pur și simplu chemarea pe care o simțim. Este ceea ce ne dorim să facem.”
Oana a mărturisit că inclusiv în momentele cheie ale carierei sale – cum a fost exercițiul de la sol din finala olimpică – s-a rugat, chiar înainte de a încerca o ultimă linie acrobatică:
„Nu trebuie să fie o rugăciune complicată. M-am rugat în gând. Medalia olimpică este o bucurie, da, dar nu îți dă viață veșnică. E o realizare pentru care ai muncit, dar bucuria aceea trece. Vine o nouă generație, și apoi alta, și tot așa…”
Astăzi, Oana Ban își trăiește viața departe de lumina reflectoarelor, într-un ritm liniștit, cu convingeri profunde și un sentiment de împlinire personală. A ales o cale diferită, una care pentru ea aduce sens, bucurie și stabilitate interioară – o poveste de viață care surprinde prin simplitate, dar și prin forța alegerii.
