Nadia Comăneci (62 de ani) a transmis un mesaj scurt, dar plin de încurajare, americancei Jordan Chiles (23 de ani) după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a deciz că medalia de bronz la proba de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris să fie acordată româncei Ana Maria Bărbosu (18 ani) în locul ei.
Decizia TAS a fost că echipa lui Jordan Chiles a depus contestația după termenul limită, ceea ce a dus la ajustarea notei sportivei din SUA de la 13.666 la 13.766. Astfel, Chiles a fost privată de medalia de bronz, care a fost atribuită Anei Maria Bărbosu cu o notă de 13.700.
Nadia Comăneci a salutat această decizie și a lăsat un mesaj de trei cuvinte pentru Jordan Chiles pe rețelele sociale: „Mândră de tine”, a scris Nadia Comăneci în InstaStory, subliniind respectul ei față de sportiva americană.
Deși a susținut cauza Anei Bărbosu, Nadia Comăneci, care locuiește în Statele Unite și este apropiată de lumea gimnasticii americane, a arătat respect și apreciere față de Jordan Chiles.
În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu a avut o primă reacție emoționantă. Ea a descris cum a primit vestea înconjurată de familie și a recunoscut că perioada recentă a fost plină de stres. „Am aflat vestea în sufragerie, am fost complet surprinsă și nu știam cum să reacționez la început. M-a sunat antrenorul meu și abia atunci am realizat despre ce era vorba”, a spus Ana Maria Bărbosu.
Gimnasta a adăugat că va lua o pauză binemeritată pentru a se relaxa după zilele tensionate. „A fost o medalie extrem de muncită. Am muncit din greu și am dat totul în finală. Acum, îmi voi lua timp să mă odihnesc și să mă recuperez, deoarece ultimele zile au fost foarte dificile”, a declarat ea.