O tânără necăsătorită a explicat de ce este încă „fecioară” la vârsta de 35 de ani. Femeia a recunoscut că a avut până acum mai multe relaţii, însă bărbaţii de care a încercat să se apropie, nu rezistau prea mult din cauza cerinţelor stricte pe care le avea.

Sonali Chandra, dansatoare și comediantă din New Jersey, a dezvăluit în cadrul unui interviu recent faptul că de cele mai multe ori, întâlnirile sale amoroase nu au avut un final fericit din cauza părerilor ei stricte despre intimitate și a lipsei de experiență în dormitor.

„M-am întâlnit doar cu nouă bărbați – inclusiv trei relații serioase – și toți cei nouă bărbați au avut un șoc când au aflat că sunt virgină”, a spus ea pentru Daily Star.

Sonali Chandra a fost crescută într-o familie strictă în India

Faptul că Sonali a crescut într-o familie strictă în India a avut un impact puternic asupra vieţii şi a viitorului său.

„Nu aveam voie să socializez, mi-a fost interzis să-mi dezvolt această abilitate în anii adolescenței și a colegiului. Până azi, la 35 de ani, încă habar nu am cum să comunic şi să mă comport la o întâlnire”, a explicat femeia.

Aceasta a refuzat să le permită părinților ei să îi aranjeze o căsătorie, deşi acest lucru este o tradiție în cultura ei.

Cu toate acestea, ea încă are păreri tradiționale şi spune că nu vrea să facă dragoste înainte de căsătorie. Femeia a mai explicat şi faptul că nu va face acest pas doar ca să aibă o relaţie.

Sonali Chandra are convingeri ferme: „Aș prefera să rămân virgină și să fiu singură tot restul vieții decât să fiu căsătorită cu tipul nepotrivit”.

Ally Brooke, cântăreața care a dezvăluit că e virgină la 27 de ani

Ally Brooke, fostă membră a trupei Fifth Harmony, a dezvăluit că e virgină la vârstă de 27 de ani.

Brooke a dezvăluit detaliul despre virginitatea să în cartea sa autobiografică, Finding Harmony, ce urmează să fie lansată, scrie Billboard.

“Am pus asta în cartea mea și am fost deschisă cu acest lucru. Am avut curaj să împărtășesc asta,” a declarat ea pentru Hollywood Rawof.

“Am fost foarte fericită să împărtășesc asta cu fanii și cititorii mei și să le arăt decizia pe care am luat-o și ei pot primi vestea cum vor ei s-o primească. Scopul acestei cărți a fost să îmi arăt inima cu adevărat,” a continuat ea.

Întrebată cum a gestionat acest detaliu în relațiile romantice de până acum, cântăreață a spus că “toată lumea a respectat asta, ceea ce e fantastic”.

Acum câțiva ani, o știre banală avea să facă înconjurul țării. Totul s-a întâmplat în anul 2014, când cântăreaţa de muzică populară Elena Milea a dezvăluit că e virgină la o vârstă înaintată, ea având la acea vreme 60 de ani.

Invitată la emisiunea Click! de la Prima TV, artista a povestit că nu şi-a dorit să se căsătorească niciodată şi din acest motiv a ales să rămână virgină. Nu îi pare rău însă şi nici nu e curioasă cum ar fi fost.