Mircea Badea este cunoscut pentru discretia sa cand vine vorba despre fiul sau, dar cand isi deschide inima, exprima sentimente adanci, universale pentru orice parinte. Prezentatorul de la Antena 3 a fost invitat recent in emisiunea iThink, moderata de Iusti Fudulu, unde a discutat despre Vlăduț, fiul său, și despre modul în care paternitatea i-a schimbat viața.

Desi se astepta ca Mircea sa evite subiectul, acesta a vorbit deschis și cu generozitate despre experiența sa ca tata, oferind detalii despre micutul său, Vlad, care va implini 9 ani luna viitoare.

“Cât de mult crezi că te-a schimbat copilul tău?” l-a întrebat moderatorul pe Mircea Badea.

 

“Mult. Mult, în sensul în care pot spune că și învăț multe de la el, pentru că este foarte deștept. Clar nu seamănă cu mine. Este foarte, foarte inteligent, nu are nici o moleculă de răutate. Este bine intenționat, este solar, așa, pe sistemul să fie bine ca să nu fie rău, cum spune regele nostru, Gică Hagi”

Mircea Badea, dezvăluiri rare despre fiul său și al lui Carmen Brumă

“Păi și asta nu spune, de fapt, ceva despre tine? Că nu copiază bunătatea dacă nu o vede undeva”, intervine moderatorul. „Să știi că eu nu cred asta. Adică, sigur, contează și cum sunt părinții, contează educația, contează ce vede în casă, dar eu cred că oamenii se și nasc într-un fel, iar acel fel e independent de părinții care l-au conceput, de cum sunt ei și de eventuala educație și formare. Eu cred că oamenii se și nasc într-un fel. Sunt, în profunzimea lor, cum s-au născut.

 

“Te-a responsabilizat?”. „Vai de mine, responsabilitate vecină cu panica. Intru foarte ușor în panică. Și pe persoană fizică, adică în legătură cu mine, nu am panică. Adică se poate întâmpla orice, nu am o problemă cu asta. În legătură cu el mă panichez foarte ușor.”

“Sunt overprotective, supraprotector adică, la modul în care sunt deranjant pentru persoanele din jur și uneori chiar și pentru el. Îi zic, «băi, tată, tu îți dai seama cât te iubește tata?» Întreb și eu așa, ca să mă bag în seamă. Și el zice: «da, cam prea mult». Am fost non stop pe vârfuri, și la propriu, și la figurat. Într-o stare de-asta, de alertă, care la un moment dat te epuizează.”

“Evaluez acum orice, în primul rând prin prisma lui. Pe persoană strict fizică eu mi-am încheiat socotelile. Adică sunt… mi-a ajuns, orice mi-a ajuns. Și atunci sunt împăcat cu orice fel de deznodământ în orice fel de situație. Orice ar fi. Dar orice deznodământ nu cred că e în regulă pentru el. Dar asta e vina mea. El e perfect, e absolut minunat. Eu sunt un moș nebun”, a mai declarat Mircea Badea.

 

La fel ca multe alte cupluri celebre, Mircea Badea și Carmen Brumă au decis să-și protejeze fiul de ochii publicului și de expunerea excesiva pe rețelele sociale, chiar daca in trecut au facut acest lucru.

Atunci când postează imagini din vacanțe sau momente de familie, Vlăduț apare doar cu spatele, pentru a-i asigura intimitatea și siguranța. Fiul lor va sarbatori 9 ani luna viitoare.