Sărutul icoanelor este un subiect de discuție sensibil în cadrul comunităților religioase, iar Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni a adus recent în atenție un aspect controversat al acestei practici.
Într-un interviu recent, duhovnicul a lansat o avertisment împotriva sărutului icoanelor, argumentând că acest gest ar putea afecta integritatea fizică a acestora în timp.
Dezbaterile generate de această declarație au fost intense, mulți credincioși fiind obișnuiți să sărute icoanele ca o formă de venerație.
Părintele Calistrat a susținut că sărutul icoanelor nu este un gest de mare evlavie și că nu aduce o credință mai profundă decât doar atingerea lor cu mâna.
Argumentându-și poziția, părintele Calistrat a împărtășit o experiență personală surprinzătoare pe care a avut-o în apropierea raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
El a relatat că, în momentul în care și-a pus mâna pe Sfânta, a simțit o senzație de căldură intensă, asemănătoare cu cea a unui reșou. Această experiență l-a determinat să evite sărutul sau atingerea directă a icoanelor și raclelor cu sfintele moaște.
În schimb, Părintele Calistrat recomandă credincioșilor să atingă icoanele cu mâna sau cu un obiect vestimentar și să se închine cu fruntea ușor atingând icoana.
El consideră că această practică este o formă de prea multă pietate și ar proteja integritatea fizică a icoanelor evitând contactul cu saliva sau rujul.
Este important de remarcat că această perspectivă nu este unanim acceptată în rândul credincioșilor și a generat reacții variate. Există persoane care consideră că sărutul icoanelor este un act de mare evlavie și respect față de sfinții reprezentați în ele, în timp ce altele susțin că este suficient să le atingem sau să ne închinăm fără să le sărutăm.
Părintele Calistrat subliniază că nu intenționează să jignească pe nimeni sau să impună propriile sale convingeri, ci doar să ofere o perspectivă diferită asupra acestei aspecte a practicii religioase. Fiecare credincios este liber să își aleagă propriul mod de închinare și de manifestare a credinței, iar sfatul său reprezintă doar o opinie personală bazată pe experiența sa.
Această controversă reflectă diversitatea și complexitatea practicilor religioase și evidențiază importanța toleranței și respectului reciproc în cadrul comunităților religioase. Fiecare credincios are propriile sale convingeri și înțelegere a credinței, iar această diversitate ar trebui să fie valorizată și respectată.
Esența credinței nu constă în gesturile exterioare, ci în relația interioară cu divinul și în modul în care trăim valorile noastre spirituale în fiecare zi.