Așa cum nu există zodii bune și zodii rele, tot așa nu se poate vorbi nici despre zodii inteligente sau mai puțin inteligente, spune astrologul Nicoleta Svârlefus.

Ceea ce este sigur, este faptul că fiecare zodie are un anumit tip de inteligență, o anumită modalitate de a și-o exprima și anumiți factori care o potențează din acest punct de vedere.

De asemenea, zodia în care te-ai născut și guvernatorul acesteia ne furnizează informații prețioase despre felul în care îți folosești inteligența, despre memorie, despre rapiditatea cu care găsești soluții la problemele tale, despre cât de intuitiv ești și cât de aplicat spre studiu și cunoaștere, despre spontaneitate. Iată câteva repere pentru fiecare zodie în parte:

BERBEC – inteligență activă, efervescentă

Berbecii sunt puși mereu pe inventarea a noi sisteme de gândire și acțiune. Le place să experimenteze noul din plin, iubesc pasiunea și aventura, astfel că nu stau prea mult pe gânduri atunci când au de luat decizii sau când trebuie să pornească la acțiune. De fapt, s-ar putea spune, fără urme de eroare, că Berbecul preferă să acționeze decât să gândească.

Sunt ajutați însă de o intuiție ascuțită și capacitatea de a se orienta rapid în orice situație. Iau decizii ferme și se descurcă de minune chiar și în situații de criză. Evident, din cauza precipitării și a nerăbdării, greșesc deseori, dar asta nu-i face să se schimbe. Gândesc cu o rapiditate uimitoare, de aceea rareori cineva reușește să țină pasul cu ei.

Când își susțin punctul de vedere, Berbecii sunt foarte convingători, chiar dacă susțin, de fapt, un paradox. Îi ajută foarte mult farmecul irezistibil, modul direct și concis de a se exprima, precum și siguranța de sine. Iubesc începuturile, dar sunt foarte buni în a continua ceea ce încep.

TAUR – ancorați în șabloane rigide de gândire

Semn fix de pământ, Taurul este acela care nu crede nimic până nu vede cu proprii ochi. Are o inteligență practică, orientată spre analiză, observare și asimilare a informațiilor. Consideră că acțiunea trebuie să vină numai în urma unei analize riguroase și a calculării tuturor posibilităților care pot apărea pe parcurs.

De fapt, acest nativ vrea mereu să se asigure că este în siguranță, astfel că își asumă doar riscuri calculate.

Când trebuie să facă o schimbare majoră în viața lui, trebuie să se pregătească mental, să se obișnuiască cu ideea lent și, într-un final, să facă acea schimbare pas cu pas. De asemenea, are o inteligență creatoare ieșită din comun și un simț estetic deosebit. Iluziile și conceptele idealiste sau filosofice în mod cert nu au fost inventate pentru sau de către acești nativi, pentru că ei nu pot vorbi sau gândi pe marginea unui subiect pe care nu-l pot proba și palpa. Cu toate acestea, odată ce au asimilat o informație sau un concept, e clar că va sălășlui în mintea lui pentru totdeauna.

GEMENI – inteligență vie și curioasă

Unii sunt de părere că Gemenii sunt superficiali. De fapt, Gemenii sunt mai degrabă atât de curioși să afle și să învețe câte o fâșie din fiecare domeniu cu intră în contact, încât evident că nu le mai rămâne timp să-și aprofundeze domeniul respectiv. Cu alte cuvinte, ei știu câte puțin din toate, iar darul lor cel mai de preț nu este bagajul imens de cunoștințe ci felul în care știu să-l aplice, imediat și eficient.

Gemenii au, într-adevăr, o inteligență vie pe care nu ezită să o etaleze ori de câte ori au ocazia: vorbesc mult, despre câte-n lună și-n stele, au un simț al umorului și o mobilitate verbală ieșite din comun și sunt absolut delicioși în conversație.

Gândesc repede, sar de la un subiect la altul cât ai clipi, sunt interesați de tot ce le înconjoară, le place foarte mult să acumuleze informații în timpul călătoriilor. Sunt creativi și se simt deseori atrași de artă și cultură. Sunt foarte buni scriitori și oratori.

RAC – se ghidează după inteligența emoțională

Acești nativi sunt plămădiți predominant din emoții, Memoria, imaginația și intuiția sunt darurile de preț ale oricărui nativ Ra și reperele după care se conduce în viață. E adevărat, Racii care sunt încă atașați de copilărie și păstrează încă foarte vii principiile căpătate atunci sunt destul de timizi și sensibili. Din cauza emoțiilor intense și rănilor din trecut, aceștia pot deveni extrem de subiectivi. În schimb, Racii ceva mai evoluați, care se axează pe latura spirituală, pot descoperi cu ajutorul emoțiilor din ce în ce mai multe daruri de preț. care să-i ajute să realizeze lucruri mărețe. Imaginația Racilor este neîntrecută și îi ajută în domenii artistice.

Pentru Raci, adevărul propriu vine din interiorul ființei, el trebuie simțit la nivel profund, la nivel de emoție, de suflet. Racul pur și simplu simte când trebuie să acționeze și când trebuie să facă o schimbare sau simte ce alegeri sunt bune pentru el. Astfel, ar trebui să se bazeze pe intuiție.

LEU – operează cu o inteligență coordonată de voință

Acești nativi își construiesc realitatea după cum le place și după cum vor ei să o vadă. Pe ei îi interesează ceea ce vor și ceea ce-i ajută să obțină ce vor. Nu stau să se împiedice de detalii și nici nu apleacă urechea la lucruri care i-ar putea opri din drum. Este adevărat că, uneori, gândirea lor care gravitează în jurul ego-ului puternic poate fi obositoare pentru cei din jur.

Leii au o minte focusată pe scopuri mărețe și sunt dovada cea mai clară că atunci când îți dorești ceva, chiar se întâmplă și că energia gândului și imaginației poate materializa.

Astfel, ei nu obosesc niciodată să-și imagineze și nici nu renunță la a lua din viață doar ce le place.

Gândindu-se intens la ce-și doresc, până la urmă li se întâmplă. Sunt destul de idealiști, iar cei mai puțin evoluați spiritual sunt vanitoși și egocentrici. Gândirea Leului este cuprinzătoare dar știe să selecteze doar ceea ce-l ajută să fie creativ, strălucitor, leader.

FECIOARĂ – inteligență analitică

Nicio zodie nu este mai analitică și mai logică decât Fecioara. Acești nativi operează cel mai mult cu logica și pragmatismul, sunt ancorați în realitatea imediată și se limitează la a găsi soluții practice și viabile, nelăsând loc de dubii sau speranțe inutile. Fecioara gândește în detaliu și ia mereu în calcul toate efectele posibile ale acțiunilor ei. Nu-i place să fie luată pe nepregătite și este foarte reticentă la schimbări.

Deseori, creează scenarii fataliste la care se gândește constant și în care, în final, ajunge să creadă. Este destul de anxioasă, se îngrijorează din nimicuri. Memoria este uimitoare, reținând chiar și cele mai mici detalii, astfel că deseori cei din jur se roagă ca aceasta să mai și uite.

La capitolul imaginație nu stă foarte bine pentru că nici nu crede că i-ar servi la ceva: creativitatea pierde în teren în favoarea logicii și preciziei.

BALANȚĂ – inteligență comparativă și diplomată

Balanța reinventează conceptul „noi” în gândire. Ea nu poate trăi singură, are nevoie de alții pentru a învăța și mai ales pentru a face comparații. Are o gândire orientată spre diplomație și armonie, găsind mereu cele mai blânde și diplomate soluții la orice problemă. Ea trăiește constant în context social și nu concepe viața de una singură.

Este foarte creativă, deși deseori pare să aleagă doar cărările bătătorite. În cazul ei, imaginația se împletește frumos cu rațiunea.

Balanța are o gândire detașată de emoții, care poate fi numită gândire socială. Evident, memoria nu este una în care să încapă detalii: nu reține numele unei teorii dar poate reține ușor conceptul de bază dacă o interesează.

Caracteristica cea mai frumoasă a gândirii Balanțe este, fără doar și poate, extrapolarea în tot ce face, de la „eu” la „noi”.

SCORPION – inteligență profundă și misterioasă

Scorpionul dispune de o profunzime și o subtilitate a gândirii pe care celelalte zodii nu numai că nu le pot practica, dar nici măcar nu le pot înțelege. Inteligența acestui nativ este orientată spre idea care dărâmă și reconstruiesc în același timp. Gândirea este plină de înțelesuri subtile și de simboluri. El vede mai mult decât pot vedea alții și asociază ceea ce vede cu înțelesuri misterioase, care deschid poarta unei lumi magice, doar de el înțeleasă.

Intuiția Scorpionului este la fel de unică, mergând la rădăcina lucrurilor și găsind cele mai neașteptate soluții la orice problemă. Astfel, poate fi un bun psiholog sau un excelent detectiv.

Scorpionii sunt atrași de tot ce înseamnă mister, tabu, ocultism, secret. Au o memorie foarte bună, mai ales pentru lucrurile care au însemnătate specială pentru ei. Poate ține minte lucruri care altora li se par fleacuri și nu reține alte lucruri, foarte importante pentru alții.

SĂGETĂTOR – gândire fără limite

Când spui Săgetător, spui depășirea granițelor. Fie că este vorba de granițe la propriu, fie că este vorba de granițe mentale, culturale, filozofice, religioase. Acești nativi asimilează în gândirea lor orice concept, idee sau crez care-i inspiră. Ei știu că fiecare lucru pe lumea asta are o explicație și sunt dispuși să găsească răspunsul și cauza oricărui fenomen care-i pasionează.

Par să aibă răspuns la orice și, de cele mai multe ori, chiar îl au. Sunt mereu învățați să se documenteze, să evolueze, să se emancipeze. Săgetătorul are o mobilitate mentală fantastică, combinată cu un simț al umorului greu de egalat.

Nu-i place să aparțină niciunui sistem, singurele sisteme pe care le acceptă fiind de natură filozofică sau religioasă. Are o generozitate uimitoare, împărtășind mereu celorlalți din cunoașterea lui. Vrea permanent să înțeleagă cauzele fenomenelor și caută să aibă o relație bună cu Divinitatea. Are o minte pasională, orientată spre explorarea continuă de teritorii noi.

Cu toate acestea, emoțiile nu sunt punctul lui forte, preferând să se bazeze pe rațiune.

CAPRICORN – gândire calculată

Capricornii știu să-ți folosească inteligența milimetric, în scopul de a extrage avantaje din asta; pentru ei, nimic din ce fac, ce spun sau ce gândesc nu trebuie să fie inutil, ci trebuie să servească unui scop. Ei știu foarte clar că așa cum își aștern așa dorm, deci vor să folosească fiecare secundă în prezent ca să le fie bine în viitor. Fiind un semn al iernii, Capricornul are o gândire rece, calculată și precisă până la cel mai mic detaliu.

Orice proces de gândire trebuie să aibă neapărat o finalitate concretă, un rezultat. Altfel, nu-i vede rostul.

În general, gândirea și inteligența acestuia sunt folosite în cea mai mare parte pentru obținerea succesului și a unei imagini sociale respectabile. Imaginația lui nu este grozavă, pentru că este obișnuit să vadă lucrurile în alb sau negru.

Emoțiile nu au ce căuta în ecuația vieții, din punctul lui de vedere. Are senzația că emoțiile mai mult încurcă lucrurile dar face uz de ele atunci când urmărește să obțină ceva.

VĂRSĂTOR – inteligență inovatoare și originală

Vărsătorului, acestui vizionar înnăscut, îi este atribuită o gândire pe care nu o poți integra în niciun tipar, iar mintea lui procesează ideile cu o rapiditate și o spontaneitate incredibilă. Are flashuri de geniu și un flux de idei ca o cascadă. Uneori, soluțiile par să vină dintr-o altă dimensiune care nu are nicio legătură cu pământul sau cu prezentul. Pentru că ei înșiși par să vină din viitor, să-și amintească din viitor, oricât de ciudat ar părea. Astfel, deseori îi șochează pe cei din jur. Sunt vizionari, au capacitatea de a privi holistic lucrurile și nu prea le place să se piardă în detalii.

Unde alții văd uscături, Vărsătorul vede o grădină superbă, pentru că își imaginează ce ar putea deveni în viitor orice lucru. Vărsătorul are imaginație, creativitate și inovație dezarmante iar gândirea lui nu are limite, bariere, preconcepții, prejudecăți sau tipare rigide. El pur și simplu își dă voie să gândească la scară mare.

PEȘTI – inteligență intuitivă

Se poate spune că Peștii nu gândesc, ei simt. Trec totul prin prisma senzațiilor și intuiției. Pentru ei nu există ceva ce mintea să nu poată cuprinde și nu acceptă imposibilul. Sunt într-o comuniune permanentă cu universul și cu energiile subtile, în mod conștient sau nu. Cert este că au intuiții și răspunsuri care depășesc sfera realității în felul în care o percep ceilalți.

Peștii pur și simplu simt ce trebuie să facă și simt drumul pe care trebuie să-l urmeze. Au o imaginație foarte bogată și o memorie care absoarbe informațiile ca un burete, fără prea mult efort din partea lor.

Peștii cred că nu există nimic din ce nu pot fi, face sau avea, dar nu atât pentru ei cât pentru comunitate, ei se simt parte integrantă din angrenajul numit univers și niciodată nu pot gândi numai pentru scopul personal.

Peștii gândesc dincolo de limite, crezuri, legi, emoții, rațiune, voință, ambiție. Ei operează în principal cu iubirea, acea iubire christică, transcendentală, dezinteresată și cu asta se hrănesc toată viața.