Șoferii trebuie să aibă mare grijă la acest indicator rutier. Mulți îl confundă cu cel de sens giratoriu și chiar cred că au prioritate. Cei care fac școala rutieră trebuie neapărat să-l cunoască, pentru a promova examenul.
Indicatorul din imagine poate fi găsit pe drumurile publice și oferă posibilitatea ca șoferii să facă manevra de întoarcere. Problema este că acest indicator seamănă cu altele, iar șoferii cred că este un sens giratoriu în care au prioritate față de cei care circulă din sens opus. Trebuie să le acordați prioritate șoferilor care fac această manevră.
Așadar, indicatorul semnifică presemnalizarea unei amenajări rutiere care oferă posibilitatea de întoarcere a vehiculelor, după cum transmite Școala Rutieră.
Școala de șoferi 2022. Ce pași ai de urmat și care sunt actele necesare pentru a obține permisul de conducere
Primul pas pe care trebuie să-l facă viitorii șoferi este înscrierea la școala de șoferi. Pentru aceasta, este nevoie de următoarele acte:
Carte de identitate, în original și copie;
Cazier auto, în original și copie;
Fișa medicală de tip A sau B;
Aviz psihologic cu mențiunea „APT”;
Formularele completate de la școala de șoferi.
După ce ai reușit să depui actele, te prezinți la școala auto aleasă, pentru a te putea înscrie la primele cursuri. Trebuie să parcuri cele 24 de ore de teorie rutieră, apoi orele de condus în 15 ședințe. Durata minimă pentru a lua permisul este de aproximativ șase luni.
Pentru examenul auto cu poliția, proba finală, trebuie să îndeplinești următioarele condiții:
Să termini orele de condus;La examenul de absolvire a cursului teoretic trebuie să primești „Admis”;
Să ai dosarul de acte complet;
Să plătești integral taxa.Ei sunt examinatorii din Iași în fața cărora tremură mii de candidați
Conform datelor oficiale, în 2021, a fost înregistrat un număr de 31.167 examinări la proba teoretică. De precizat că în acest număr, se află candidați care au susținut proba de mai multe ori. Din numărul total, 16.909 au trecut proba teoretică (54 la sută), din care 15.778 au aplicat pentru categoria B. În ceea ce privește proba practică, în 2021, au susținut proba practică 24.627 candidați, din care 9.578 au fost declarați „Admis”. Din numărul total, 7.850 de candidați au obținut permisul de conducere categoria B (36,28 la sută).
Din cauza numărului mare de candidați, cei care pică proba practică sunt reprogramați după aproape 4 luni. Astfel, în cursul unui an cât este valabil dosarul, elevii școlilor de șoferi pot susține proba practică de cel mult două ori, sau de trei ori în cel mai bun caz. Reprezentanții instituției au precizat că aceste întârzieri sunt cauzate și de volumul mare de lucru.