La șapte ani de la dispariția Stelei Popescu, mormântul său rămâne un loc al memoriei vii: flori proaspete și lumânări aprinse în semn de iubire eternă
Se apropie șapte ani de când marea doamnă a teatrului și televiziunii românești, Stela Popescu, s-a stins din viață, dar prezența ei spirituală continuă să fie simțită intens de admiratorii care nu au uitat-o niciodată. Locul său de veci, situat în cimitirul Mănăstirii Cernica, este un spațiu încărcat de liniște, emoție și respect, unde amintirea actriței este întreținută cu grijă de cei care i-au prețuit talentul și sufletul.
Recent, mormântul a fost înfrumusețat cu lalele roșii proaspete și ghivece pline de flori colorate, dovadă a dragostei neclintite pe care publicul i-o poartă. Deși membrii familiei ajung tot mai rar la cimitir, locul nu este niciodată părăsit cu adevărat. Fanii vin în tăcere, aprind lumânări, lasă flori și privesc cu recunoștință spre crucea care poartă numele unei femei care le-a adus zâmbete și alinare.
„Admiratorii nu au uitat-o, nici măcar o clipă”
Una dintre fostele colege de breaslă ale actriței a venit recent la mormânt pentru a-i aduce un omagiu și a vorbit despre emoția momentului:
„Am venit să aprind câteva lumânări și să aduc niște flori. M-am bucurat să văd că mormântul era curat și plin de flori. Chiar dacă familia ajunge mai rar, cei care au iubit-o nu o uită”, a declarat aceasta pentru Viva!
Până în primăvară, locul de veci mai păstra încă ornamentele și globurile de Crăciun, puse cu grijă de o apropiată a actriței, care an de an decorează cavoul cu afecțiune. Abia în martie au fost îndepărtate, semn că prezența fizică a familiei este limitată: fiica actriței, din motive de sănătate, ajunge cu dificultate, iar nepoata, stabilită în străinătate, vine rar în România.
O moștenire care dăinuie
Cu toate acestea, flacăra amintirii Stelei Popescu nu s-a stins. Imaginea mormântului împodobit cu flori vii și lumânări aprinse stă mărturie unei legături care transcende timpul. Publicul român continuă să o cinstească cu o fidelitate emoționantă, pentru că Stela Popescu nu a fost doar o actriță – a fost o sursă de bucurie, o figură maternă a scenei, un simbol al eleganței și talentului.
Născută pe 21 decembrie 1935 în Slobozia-Hodorogea, în fostul județ Orhei din Basarabia, Stela Popescu a avut un parcurs excepțional, deși începuturile au fost modeste. Provenind dintr-o familie de dascăli, și-a urmat inițial studiile la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki”, la dorința părinților. Dar chemarea scenei a fost mai puternică: a renunțat la cursuri și s-a angajat la Teatrul Ministerului de Interne, debutând într-o carieră care avea să o transforme într-o legendă vie.
Umorul inconfundabil, farmecul natural și capacitatea de a se reinventa au făcut din ea o prezență iubită în casele și inimile românilor. A jucat pe cele mai mari scene, a cucerit micul ecran, dar mai presus de toate, a rămas apropiată de publicul ei.
„Tu n-ai vrut să mă fac actriță”, îi spunea mama ei într-o discuție rememorată de Stela. „Vezi că mi-a ieșit. – Eee, oi avut noroc că ți-i ieșit!”, i-ar fi răspuns aceasta, cu umorul specific familiei din care provenea.
Un nume care nu se uită
În noiembrie 2025 se împlinesc șapte ani de la moartea Stelei Popescu, dar emoția pe care o trezește este la fel de vie. Mormântul său, păzit de flori, lumânări și gânduri tăcute, rămâne locul unde fanii vin să își arate respectul. Moștenirea artistică a actriței este eternă, iar chipul ei zâmbitor continuă să lumineze memoria colectivă a unei țări întregi.
