Cornel Palade, în vârstă de 70 de ani, a trecut printr-o perioadă dificilă, marcată de absența proiectelor TV încă de la finalul anului trecut, după ce a participat la emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici” de pe PRO-TV. În timpul emisiunii, a petrecut două săptămâni în jungla Republicii Dominicane, iar ulterior și-a cerut eliminarea.
Actorul renumit afirmă că lipsa angajamentelor în domeniul televiziunii nu îi provoacă suferință, iar el s-a resemnat cu situația. „Nu am proiecte, stau acasă. Sunt pensionar, trăiesc ca o plantă. Asta este. Domnul Țociu (Romică Țociu) este bine și el, era prin vacanță. Chiar m-a sunat, zilele trecute, să îmi povestească ce a făcut pe acolo. Ce să facem? Dăm înainte”, a declarat Cornel Palade.
Fiica sa, Ada (33 de ani), a luat o decizie dificilă acum doi ani, în plină pandemie, mutându-se în Londra în căutarea unei vieți mai bune și pentru a se dezvolta profesional în domeniul teatrului. Chiar dacă a găsit împlinire personală, această hotărâre a cauzat o suferință profundă în inima tatălui ei, Cornel Palade.
Cornel Palade și fiica sa Ada au o relație bună, deși aceasta este plecată în Marea Britanie. „Fiica mea Ada este bine, muncește, aleargă, este la Londra. Ar trebui să vină vara aceasta acasă, dar nu știu exact când.
Ea o să decidă, în funcție de cum are și timp, de programul său. Nu știu cu ce o aștept acasă când o să vină, ei îi place tot ce gătesc eu, deci nu îmi fac probleme că nu o să îi placă mâncarea pe care o să o gătesc acasă. Nu știu dacă o să rămână acolo sau nu, vedem. Știți cum este în anii tineriții? Lucrurile se mai schimbă odată cu trecerea timpului”, a conchis Cornel Palade.
În ultimii ani, relația dintre Romică Țociu și Cornel Palade a stârnit speculații, deoarece cei doi nu au mai jucat împreună pe scenă. Cu toate acestea, la o ediție specială de Paște a unei emisiuni TV, cei doi au apărut împreună și au prezentat un scurt număr de comedie. Ulterior, au discutat despre relația lor de prietenie veche de peste 30 de ani, iar Romică Țociu i-a mărturisit lui Palade că fără ajutorul acestuia, ar fi fost „un nimeni”.
„Să-mi uiți numărul de telefon, băi, moldovean fără noroc! Fără mine, erai un nimeni”, i-a spus Romică Țociu lui Cornel Palade. „După cum se vede, emoția mă sugrumă, pentru că despărțirea de Cornel nu poate fi decât o glumă. Dincolo de faimă, de turnee, dincolo de orice bani, eu îl iubesc pe omul ăsta de vreo 33 de ani!”, a mai spus Țociu despre colegul său.