De la spate zici că-i o puștoaică, în realitate are 61 de ani! Ghicești cine e vedeta care i-a uimit până și pe paparazzi

Demi Moore pare să fi descoperit elixirul tinereții sau, poate, a găsit un chirurg plastician care face adevărate minuni. La 61 de ani, actrița continuă să fie un adevărat sex-simbol, atrăgând atenția atât pe covorul roșu, cât și în viața de zi cu zi. Demi Moore reușește să impresioneze cu fiecare apariție, păstrându-și frumusețea și eleganța care au consacrat-o de-a lungul anilor.

Recent, Demi a fost surprinsă de paparazzi pe o străduță din cartierul Studio City, California, în timp ce se întorcea la mașina ei după o sesiune de yoga. Îmbrăcată într-o ținută all black, completată de adidași negri și ochelari de soare, actrița arăta spectaculos. Piesa de rezistență a fost o geantă neagră de piele, semnată de brandul Schiaparelli, evaluată la aproximativ 9.800 de dolari (circa 45.000 de lei). Demi era însoțită de bunul ei prieten, floristul și parfumierul Eric Buterbaugh.

Chiar și la 61 de ani, Demi Moore continuă să facă furori cu silueta sa impecabilă, purtând colanți care îi evidențiau perfect formele. Pe stradă, trecătorii și-au dat coate, impresionați de prezența vedetei. Fără machiaj, cu un look natural și cu părul lung lăsat pe spate, Demi a radiat în fața camerelor de fotografiat, zâmbind constant și părând complet relaxată în prezența paparazzilor.

La începutul lunii noiembrie, Demi Moore a avut o apariție spectaculoasă pe covorul roșu la CFDA Fashion Awards 2023. Actrița a strălucit într-o rochie din paiete argintii, creație a casei de modă Carolina Herrera, care i-a pus în evidență silueta perfectă.

Deși nu vorbește deschis despre intervențiile estetice, se știe că Demi Moore a apelat la mai multe operații pentru a-și menține aspectul tineresc. În plus, actrița își menține forma fizică printr-un stil de viață foarte activ, cu o dietă echilibrată și rutine regulate de yoga, pilates și exerciții fizice pe care le respectă cu strictețe.

Demi Moore rămâne, fără îndoială, un model de frumusețe și eleganță, demonstrând că vârsta este doar un număr atunci când îți dedici timpul îngrijirii personale și menținerii unei vieți sănătoase. Aparițiile sale continuă să fie o sursă de inspirație pentru fanii din întreaga lume.