Un mare actor al teatrului și cinematografiei a trecut la cele veșnice! Ce spun foștii colegi, precum Marian Râlea și Bianca Brad, în amintirea acestuia

Doliu în lumea teatrului și cinematografiei din România. Mihai Răducu, apreciat actor și coleg al multor artiști de renume, a trecut la cele veșnice. În această perioadă de tristețe, cei care l-au cunoscut și au colaborat cu el își amintesc de el cu multă căldură și regret.

Mihai Răducu a absolvit UNATC în 1982, sub îndrumarea profesorilor Florin Zamfirescu și Marcel Iureș, alături de colegii săi Bianca Brad și Mihai Călugărița.

Marian Râlea a postat un mesaj emoționant pe Facebook în memoria fostului său coleg:

„Dumnezeu să te odihnească, Răducule. Un actor cu un suflet mare ne-a părăsit mult prea devreme. Drum lin!”

Bianca Brad, profund afectată, a scris:

„Am aflat cu mare tristețe că Răducu Mihai, fostul meu coleg de grupă, a plecat dintre noi. Sunt complet șocată și întristată de veste. Deși ne întâlneam rar, aveam o legătură specială. Am jucat împreună în «Romeo și Julieta» și îmi spunea Biencuța sau Brăduleț. Avea ochii de un albastru infinit și o voce caldă. Iubea caii și era mândru de fiica sa, pe care o adora. Îmi pare nespus de rău că nu am avut ocazia să ne vedem înainte să pleci. Dumnezeu să te ierte și să îți dăruiască liniștea pe care o căutai. Drum lin în Lumina aceea vindecătoare.”

Pentru cei care doresc să aducă un ultim omagiu, Mihai Răducu va fi depus la capela Cimitirului Ghencea Civil, B-dul Ghencea nr. 18, vineri, 23 august, între orele 15:00-20:00. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 13:00, la același cimitir. Dumnezeu să-l odihnească!