Adela Popescu, mai sinceră ca niciodată! Ce măsuri a luat în viața ei de dragul familiei.

La emisiunea “Vorbește lumea”, vedetele au împărtășit detalii intime despre cum reușesc să echilibreze cariera cu viața de familie.

Alina Ceușan a dezvăluit, cu puțin înainte de nașterea copilului său, cum își organizează viața:

„Avem un program extrem de bine pus la punct; orice activitate trebuie să fie trecută în calendar pentru a se întâmpla. Încerc să îmi împart timpul între familie, afaceri și momentele petrecute unul la unul cu Rock, și acest lucru va continua și după ce surioara lui va veni în august.

Atunci când sunt alături de Rock sau de familie, prefer să nu fiu pe telefon și să activez modul avion, pentru a mă concentra pe ei. Îmi place foarte mult ceea ce fac și am energia necesară pentru a mă implica în multiple proiecte.”

Adela Popescu a vorbit deschis despre importanța prezenței sale în viața familiei:

„Când am realizat că lipsesc prea mult, am decis că este timpul să fiu mai prezentă, deoarece anii trec și nu se mai întorc. Asta nu înseamnă că nu sunt implicată în activități care îmi aduc liniște și împlinire. Cred că oboseala poate afecta capacitatea de a fi prezent în relațiile tale.

Mă ajută foarte mult să am un program de somn bine stabilit și consider că este important să recuperez orele de nesomn cu ajutorul unui somn scurt la prânz. Fiecare trebuie să găsească ce funcționează cel mai bine pentru regenerarea sa.”