Nuntă de vis în familia lui Adrian Minune! Fiica sa, Adriana, radiază în ziua cea Mare – Detalii și lista invitaților

Adrian Minune este extrem de fericit în aceste zile! Fiica sa cea mică, Adriana, va face un pas important în viața ei, căsătorindu-se duminică, 14 iulie, cu Nicu, alesul inimii ei. Emoțiile și bucuria sunt la cote maxime pentru familie, mai ales că în aceeași zi, cei doi îndrăgostiți își vor boteza și fetița, Noa Zenayda. Iată cum arată Adriana în ziua cea mare.

Familia lui Adrian Minune este centrul atenției în această perioadă, iar motivul este unul cu totul special. Adriana, fiica cea mică a artistului, și partenerul ei se pregătesc să își declare iubirea în cadrul unei ceremonii de vis.

Recent, Karmen, sora Adrianei, foarte activă în mediul online, a împărtășit cu fanii ei primele imagini cu mireasa din salonul de înfrumusețare, în timp ce se pregătea pentru marele eveniment.

Adriana strălucește într-un mod aparte. Mireasa fermecătoare a ales să își coafeze părul într-un coc elegant, completat de un voal împodobit cu pietre prețioase și o diademă impresionantă.

Cât despre nunta de duminică, 14 iulie, Adriana și partenerul ei se vor bucura de o petrecere de neuitat, alături de 1000 de invitați.

Nașii celor doi sunt sora Adrianei, Karmen, și soțul ei, Bogdan, iar printre invitați se numără cele mai mari nume din showbizul românesc. La eveniment vor cânta Tzancă Uraganu, Florin Salam, Cocoș de la Călărași, Luis Gabriel, și alții.