Zanni nu vrea să mai audă de femeia care l-a crescut până la adolescență și care i-a fost ca o mamă. Artistul a rupt legătura

Zanni își ține întotdeauna fanii la curent cu noutățile din viața sa. Recent, câștigătorul le-a adresat urmăritorilor săi o întrebare neașteptată: „De ce țara asta este o infecție ordinară? De ce?”.

Reacțiile nu au întârziat să apară, iar printre numeroasele răspunsuri primite, a existat și unul referitor la femeia care l-a crescut până în adolescență. Deși mulți se așteptau ca Zanni să reia legătura cu ea, el nu a făcut acest pas. Artistul afirmă că nu simte nicio recunoștință față de aceasta, considerând că ea doar și-a îndeplinit datoria.

Zanni a subliniat că apreciază cu adevărat doar pe cei care l-au ajutat cu sinceritate. „Nu simt nicio recunoștință pentru oamenii care mă ajută doar din obligație sau interes. Adevărata recunoștință o am pentru cei care mă susțin pentru că cred cu adevărat în mine.

Uneori este greu să-ți dai seama dacă cineva te ajută din interes personal sau pentru că își doresc cu adevărat să te vadă reușind”, a explicat Zanni în mesajele sale publice.

Citește și: VIDEO Zanni s-a întors din Republica Dominicană. Cum a fost așteptat câștigătorul Survivor All Stars în România

Crescut într-un orfelinat, Zanni a avut o copilărie plină de lipsuri. În vârstă de 23 de ani, el a povestit despre cum experiențele din Republica Dominicană l-au făcut să se simtă acasă, fiind obișnuit cu lipsa hranei și condițiile grele.

„Mi-am dorit foarte mult să particip la ‘Survivor România’ și aveam sentimentul că voi trăi această experiență, deși nu știam când. Viața mea a fost mereu o luptă pentru supraviețuire. Am înfruntat încercări demne de ‘Survivor’. Am mâncat puțin, am dormit unde am apucat și m-am preocupat zilnic să am ce mânca și unde să dorm a doua zi. Sunt obișnuit să lupt pentru supraviețuire”, a declarat Zanni, surprinzând pe mulți cu sinceritatea sa.