Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni a adus în atenție un aspect puțin discutat în practica ortodoxă: sărutarea icoanelor. Conform părintelui, acest gest este descurajat, în special în cazul icoanelor de lemn, din motive care merg dincolo de simpla evlavie.
În primul rând, părintele Calistrat atrage atenția asupra faptului că saliva poate deteriora culorile icoanelor, în special în cazul celor pictate pe lemn. Acest aspect tehnic nu este luat în considerare de mulți credincioși, care consideră că sărutarea icoanelor este un act de evlavie deosebit.
Cu toate acestea, părintele Calistrat subliniază că gestul de a săruta icoanele nu este o dovadă superioară de credință sau evlavie. El argumentează că persoanele care fac acest gest nu sunt mai credincioase decât cele care doar ating icoanele cu mâna.
Pentru a susține această afirmație, părintele Calistrat relatează o experiență personală legată de racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. El povestește că, punând mâna pe racla cu moaștele, a simțit o căldură extraordinară, care l-a determinat să evite să mai atingă racla cu mâna. În schimb, el folosește un obiect vestimentar, cum ar fi fesul pe care îl poartă pe cap, pentru a atinge icoanele sau racla cu moaștele.
Părintele Calistrat consideră că sărutarea icoanelor, în special cu ruj pe buze sau cu alte substanțe, este un act de pietate exagerat și chiar nepotrivit. El evidențiază faptul că acest gest poate deteriora materialul icoanei și poate fi considerat mai mult un act de manifestare exterioară a credinței decât o exprimare autentică a evlaviei.
În final, părintele Calistrat îndeamnă la o abordare mai echilibrată și mai înțeleaptă în ceea ce privește venerarea icoanelor, evitând disputele neesențiale și exagerările în practica religioasă.