La numai douăzeci de kilometri depărtare de centrul Bucureștiului se găsește un lăcaș monahal unic în țară, un loc de adâncă spiritualitate și istorie bogată. Mănăstirea Samurcașești, situată în comuna ilfoveană Ciorogârla, este unul dintre puținele sanctuare din România care deține trei altare și găzduiește o comunitate de maici ce își îndeletnicesc măiestria în tâmplărie.
Fondată în anul 1808 de către vornicul Constantin Samurcaș, mănăstirea are o istorie fascinantă, plină de legende și semnificații spirituale. Potrivit tradiției, înălțarea acestui lăcaș sfânt a fost inspirată de un vis misterios avut de un cioban ce păștea turmele prin împrejurimile locului unde urma să fie construită mănăstirea.
În visul său, ciobanul a văzut o oaie albă, cu trei coarne în loc de două, ce a apărut în mijlocul unei poieni. Interpretând această viziune ca pe un semn divin, boierul Constantin Samurcaș a hotărât să ridice o biserică în acea locație, sub îndrumarea arhimandritului Timotei, starețul Mănăstirii Cernica.
Astfel, în anul 1808, a fost pusă piatra de temelie a mănăstirii, iar construcția acesteia a fost începută cu scopul de a corespunde cu cerințele viziunii ciobanului: să fie dedicată Preasfintei Treimi și să aibă trei altare. Cu toate că istoria mănăstirii a fost marcată de diverse calamități și dificultăți, precum cutremure, incendii și chiar prădarea de către trupele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta și-a păstrat sacralitatea și a reușit să renască din cenușă.
După perioade de degradare și eforturi de restaurare, mănăstirea a continuat să prospere sub îndrumarea unor personalități remarcabile, precum monahia Fevronia Vlădoianu, care a fost stareța mănăstirii între anii 1866 și 1894. Prin perseverența și credința lor, maicile mănăstirii au reușit să aducă lumină și speranță în mijlocul întunericului, iar astăzi, mănăstirea Samurcașești rămâne un loc de adorare și contemplare, unde credincioșii vin să se roage și să caute alinarea sufletului.