Mihai Morar regrete că și-a dezamăgit părinții în copilărie. „Nu am fost un copil deloc disciplinat”

Mihai Morar este cunoscut ca o persoană publică care a evidențiat întotdeauna relația apropiată cu părinții săi, inclusiv prin intermediul mediului online.

În ciuda afecțiunii vizibile pentru aceștia, el a recunoscut într-un interviu pentru EGO.ro că nu a fost mereu un copil perfect și că au existat momente în care i-a dezamăgit pe părinții săi.

El a afirmat repetat că a trăit o copilărie plină de bucurii, având părinți iubitori, chiar dacă el nu a fost întotdeauna un copil perfect. În retrospectivă, recunoaște că a făcut unele greșeli, dar le atribuie copilăriei sale și modului său de gândire din acea perioadă.

”Evident că mi-am dezamăgit părinții. Ce copil nu își dezamăgește părinții? I-am dezamăgit de mai multe ori. De exemplu prin gimnaziu nu mă înțelegeam deloc bine cu chimia și mi-au găsit un profesor meditator la chimie. Un trimestru întreg pe vreme aia, că era cu trimestru nu cu semestru, nu m-am dus la meditații pentru că efectiv nu îmi plăcea.”

“Mi se părea ceva îngrozitor de făcut, nu înțelegeam la ce îmi trebuie chimie. Și au aflat. După un trimestru au aflat că eu nu m-am dus. Atunci țin minte că mama mi-a zis că am dezamăgit-o foarte tare, mai ales că ei strângeau din greu banii de meditații, dar na”, a mărturisit Mihai Morar.

Mihai Morar recunoaște că nu a fost un copil cuminte.

Despre Mihai Morar se poate spune că nu a fost mereu ceea ce este acum.

Mihai Morar nu a fost întotdeauna atât de precaut în exprimare, uneori făcea remarci care puneau pe alții într-o lumină incomodă și nu era întotdeauna empatic cu cei sărmani.

El a declarat că în trecut a avut o fire mai rebelă și nu suporta să primească ordine de la oricine.

”Eu nu am fost un copil deloc disciplinat. Adică le mai zic fetelor că dacă eu eram cum sunt ele, păi eram prințul mamei. Chiar aveam un altar. Oricum mama mă iubește așa cum sunt. Eu am avut întotdeauna și nu știu de unde vine asta, am avut chestia asta de nu am suportat autoritatea.”

“La modul că trebuie să faci asta, trebuie să înveți asta, trebuie să citești asta. Am o problemă gravă cu autoritatea și din cauza asta am mai dezamăgit-o pe mama”, a mai declarat fostul prezentator.