Candela, o mică fărâmă de lumină care străjuiește casele noastre și, mai mult decât atât, sufletele noastre, este un simbol profund al credinței și rugăciunii. Atunci când o aprindem cu devotament, ea devine lumina rugăciunii noastre, oglindind lumina cea adevărată a Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum spunea Sfântul Nicolae Velimirovici.
Etimologia cuvântului „candelă” în limba greacă, „kándila”, înseamnă „lumină de veghe” sau „priveghere”. Aceasta subliniază importanța de a ține candela aprinsă în casă, deoarece flacăra ei ne ajută să ne păstrăm trezi la minte și la atenția către Dumnezeu.
Candela, ca simbol, ne amintește de chemarea la priveghere și rugăciune, pregătindu-ne pentru venirea Mântuitorului. Este un semn al grijii noastre de a fi pregătiți în orice moment să Îl întâmpinăm pe Domnul. Fie ca candela să fie mereu aprinsă, la fel cum apostolii au fost îndemnați să privegheze și să nu se lase surprinși de venirea Lui.
Să aprindem candela dimineața și seara, la rugăciune, în duminici și sărbători, dar și în momentele de spaimă și necaz. Este un act de pregătire a sufletului nostru și de a ne conecta cu Divinitatea în orice circumstanțe. Candela ne învață să fim mereu pregătiți spiritual și să nu ne pierdem niciodată speranța.
Curățarea candelei trebuie făcută cu evlavie și respect față de cele sfinte. Uleiul ars nu trebuie aruncat în chiuvetă sau la gunoi, ci lăsat să ardă până la capăt, iar paharul să fie curățat cu grijă. Materialele folosite la îngrijirea candelei sau alte obiecte sfinte ar trebui arse în natură sau îngropate la rădăcina unui pom, respectând astfel sacralitatea lor.
Rugăciunea la aprinderea candelei este un moment de închinare și smerenie, prin care oferim puțina noastră dragoste înaintea Sfintei Treimi și cerem iertare pentru păcatele noastre. Lumina candelei să fie mereu o aducere aminte a luminii învierii și a prezentei lui Dumnezeu în viețile noastre.