Anunțul făcut de Mihaela Rădulescu. Motivul pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor: „Mai bine mai târziu decât niciodată”

Mihaela Rădulescu, cunoscută pentru aparițiile sale frecvente pe micul ecran și pentru împărtășirea unor momente din viața personală pe rețelele de socializare, a luat recent o decizie neașteptată: dorește să își păstreze viața cât mai discretă posibil. Despre relația sa cu Felix Baumgartner, fosta prezentatoare de la “Ferma”, nu a dezvăluit prea multe în ultima perioadă.

“Am ajuns să învăț o limbă nouă în ultima vreme – și anume intimitatea. După atâția ani ca persoană publică, am învățat să păstrez lucrurile pentru mine, să construiesc în taină și să nu împărtășesc totul cu străinii.

A fost o provocare, cu siguranță. Intimitatea pe Instagram ar putea părea un paradox, dar se poate. Cu cât vorbesc mai puțin despre mine în public, cu atât mă simt mai liberă, mai inspirată și mai încrezătoare.

Întotdeauna am avut super puterea de a trăi viața așa cum doresc, dar acum, să nu împărtășesc totul, mă face cu adevărat fericită.

Îmi cer scuze dacă nu sunt un instagramer obișnuit, cu postări zilnice despre tot programul meu. Așa arăt acum. Și sunt mândră de mine”, a scris Mihaela Rădulescu pe Instagram.

Diva de la Monaco mai ia des pauze de la televiziune și de la rețelele de socializare, ceea ce i-a determinat pe fanii săi să se întrebe de ce a luat această decizie. Mihaela Rădulescu este extrem de fericită să se bucure de intimitate și știe cum să gestioneze momentele importante din viața ei, păstrându-le private.

“Voi acorda întotdeauna prioritate respectului de sine. Orice femeie ar trebui să știe cât de mult valorează, dar nu în funcție de părerea străinilor de pe internet, ci de cei care te cunosc cu adevărat, cei care înțeleg cine ești, cine ai devenit și încotro te îndrepți.

Regulile de confidențialitate sunt mai bune mai târziu decât niciodată”, a completat vedeta.