Simona Gherghe, despre trauma vieții sale. ”Realitatea m-a lovit în plin”

Simona Gherghe este una dintre cele mai iubite și apreciate prezentatoare TV din România. Cu toate că a avut succes atât în plan profesional, cât și personal, nu a fost ferită de probleme și traume.

Recent, vedeta a dezvăluit una dintre cele mai mari traume ale sale.

Simona Gherghe, despre traumele vieții sale
Prezentatoarea TV a vorbit deschis despre greutățile nașterii primului copil și problemele întâmpinate în primele luni de la venirea pe lume a micuței Ana, acum în vârstă de șase ani.

”Primele zile cu Ana acasă au fost crunte. De fapt, primele luni. Sunt multe lucruri pe care nu mi le amintesc deloc, iar dacă ar fi să descriu acea perioadă, în mintea mea e ca un tunel. Așadar, întuneric. Deși am citit mult în timpul sarcinii, realitatea m-a lovit în plin.

Așa că primele săptămâni au fost pline de frici, anxietăți, epuizare fizică (treaba asta cu lipsa somnului nu mi-a spus-o nimeni…) și singurătate, deși eram acasă cu Răzvan și cu mama”, a spus Simona Gherghe pe rețelele de socializare.

Chiar dacă are doi copii minunați, vedeta a mărturisit că familia sa nu este completă, iar din păcate, nu mai visează la un alt bebeluș din cauza vârstei și a stării sale de sănătate.

„Nu, suntem în formula completă. În plus, nici nu mai am voie, am avut două sarcini dificile. Nu mă ajută nici vârsta: am 44 de ani.

Oricum, la cât de greu am rămas însărcinată, nici măcar nu îndrăzneam să visez să am doi copii…”, a declarat Simona Gherghe pe rețelele de socializare, conform Spynews.

Ce va face Simona Gherghe după ce fanii s-au ridicat împotriva ei
Simona Gherghe a fost nevoită să se reorienteze în urma unui scandal în care fanii i-au cerut demisia, acuzând-o de atitudine părtinitoare față de unii concurenți.

Vedeta Antena 1 trece printr-o perioadă dificilă după ce fanii s-au ridicat împotriva ei și i-au cerut demisia, acuzând-o de părtinire față de anumiți concurenți din emisiunea „Mireasă pentru fiul meu”.

Confruntată cu această situație instabilă, prezentatoarea TV a fost nevoită să-și îndrepte atenția și către alte proiecte.

„Când Oana Moraru, una dintre cele mai influente voci în educație din țara noastră, mi-a propus să realizăm împreună un podcast, am știut că sunt pe drumul cel bun. Așa s-a născut Părinți CuMinți, un podcast dedicat tuturor părinților care doresc să devină mai buni pentru copiii lor și care înțeleg că este nevoie de răbdare, ascultare și de a accepta greșelile, dar și de a le ierta (…).

Începând cu 9 mai, vă invităm să ne fiți alături în fiecare săptămână, în această lungă călătorie a vieții de părinte. Să devenim împreună părinți cuMinți”, a anunțat Simona Gherghe.